Care este gândul cel mai potrivit ce ne vine în minte, atunci când ne gândim la vacanță? Ce înseamnă vacanța pentru sufletele noastre? Cu ce sentimente o asociem?
Sigur… mă gândesc că fiecare dintre noi, va avea propriile răspunsuri, însă, dacă ar fi să căutăm așa… niște răspunsuri generice… care ar fi acelea?
Mintea mea asociază cuvântul ”vacanță”, în mod automat cu sentimente de libertate, de eliberare a grijilor cotidiene, de bucurie, de frumos. Inima mea – la comanda minții – caută să se integreze în acele ” bucățele” de frumos, care declanșează instantaneu sentimentele mai sus amintite.
Așadar, rezultatul căutărilor a fost identificat, se află, fără doar și poate, în inima Măriei Sale, Natura! Acolo, sub măreția ei, simțim freamătul vieții! Simțim forța apei verzui înspumată ce ne gâdilă tălpile în dimineți cu vise, simțim roua dimineții pe iarba de mărgăritar ale cărărilor de munte… acolo… în mijlocul ei, orice neliniște pălește, fiindcă ea – natura – ne ține conectați la clipa prezentă care este, de fapt, trăirea autentică.
Dar oare când găsim cu adevărat sentimentele de libertate și de bucurie în propriile noastre suflete? Mă gândesc că atunci când ne găsim curajul de a renunța la căutări inutile, atunci când putem cuprinde bucățele limpezi de cer într-o singură privire, atunci când tic-tacul dimineții nu ne mai tulbură ziua, atunci când simțim lumina zilei strecurându-ni-se vivace prin toți porii, atunci când binecuvântăm cel puțin cu o privire binevoitoare pe cei din jurul nostru, care au fost mai puțin norocoși decât noi… atunci când….
Cum facem ca toate acestea să prindă viață? Înțelegând că tot ce trebuie să știm, să simțim, să trăim, se află aici,aproape, lângă noi, în noi… iar noi obișnuim să le căutăm tot mai departe…
Fără îndoială, natura este cel mai înțelept,cel mai onest învățător al omenirii, și… chiar dacă de-a lungul timpului, omul a încercat s-o stăpânească, ea continuă să ne dea zi de zi cele mai importante lecții…
Astfel, de la ea am învățat că avem nevoie de întuneric, pentru a putea aprecia cu adevărat lumina, că după furtună, oricât de înspăimântătoare ar părea, răsare întotdeauna iar soarele, că fiecare lucru își are ciclul / rostul lui,că nimic nu este întâmplător, că pentru a vedea curcubeul, trebuie să răbdăm mai întâi puțină ploaie, că trebuie să privim mereu spre soare, ca umbrele să ne fie mereu în spate…
Înarmați cu astfel de valori în minte și în inimă, ne hotărâm să evadăm câteva zile către mare, pentru a ne reconfirma statutul de iubitori autentici ai fiecărei pale de vânt și ai fiecărui răsărit de soare. Scoatem din garderobă veșmintele cele mai colorate, că … de… este vară… și am plecat… doi părinți dezghețați și doi copii minunați.
Pentru că în familie ne bucurăm împreună când auzim țârâitul greierilor în iarbă, când cafeluța cu lapte de dimineață are gustul așteptat, când ne spunem ”noapte bună” seara la culcare plini de recunoștință și mulțumire că și ziua de azi a fost o binecuvântare, drumul nostru către mare a fost presărat cu bucurii și frumuseți, văzute, atât de la geamul mașinii, cât și din trăirile noastre.
Ajungem la ora răsăritului și ne așteaptă o priveliște copleșitoare. Ne lasă fără glas lumina asta, picurată parcă dintr-un basm.. care învăluie tot: pământ și mare, gândurile, sufletele noastre… risipind în jur doar pace… Mingea sângerie, de un rotund perfect sărută luciul apei, reverberând în jur culori cum numai ”pictorul” nevăzut poate să găsească… Valurile înspumate, pline de mister, vin și pleacă cu noian de nostalgie peste tălpile noastre dornice de a le simți, de a le înțelege zbuciumul… Pescărușii înfometați, în zborul lor neregulat, fac cercuri de aripi în jurul unor puști cu încântarea vădită pe față, care mușcau somnoroși dintr-o felie de cozonac… Grupuri de iubitori de mare se ivesc de nicăieri și într-un timp record toată plaja este acoperită de zumzetul bucuriei, a luminii ultraviolete și a surâsului de soare.
Copiii vor în apă. Toți vrem în apă. Intrăm și ne ținem de mână într-un cerc al recunoștinței, al trăirii clipei prezente la cele mai înalte cote, al bucuriei infinite, al înțelegerii ca frumusețea exterioară deschide porți, iar frumusețea interioară deschide inimi…
Adulți și copii, suntem conștienți că oriunde vom fi prezenți cu sufletul, lumea se va lumina și oriunde vom semăna iubire, locurile acelea vor înflori în urma noastră.

One Comment
  1. Un articol scris cu sufletul pentru suflete sensibile, doritoare să evadeze în mijlocul naturii, să se lase dezmierdate de razele soarelui, de mireasma binecuvântată a florilor de câmp, de susurul izvoarelor și de cea a valurilor înspumate ale mării, de glasul grav al pescărușilor și, noaptea, de bătaia blândă a lunii care învăluie cerul și pământul într-o aură de mister…

Lasă un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.